Ieri, 15 iunie 2014, la ora 19, două dintre organizatile tinereşti de protejare a patrimoniului natural şi cultural al Iaşului, Iaşul iubeşte terii şi Academică, au organizat o întîlnire prietenească dedicată comemorării poetului şi întocmirii unui bilnat al luptei noastre comune.
Veştile bune au sosit de la început de la tînărul preşedinte al Asociaţiei Academică – ieri, Primăria dat curs solicitării scrise de a asigura condiţii mai bune pentru teiul emincescian. Acesta a fost controlat de o echipa din care a făcut parte şi dr. ing Lupu, expertul nostru dendrologic, a fost deparazitat şi i s-au asigurat nuteientii necesari revitalizării.
A două veste bună este aceea că tăierea atborilor marcaţi din Copou a fost sistată. Primarul a dat pînă acum patru declaraţii publice, nu doar hilare ci şi contradictorii între ele! La o întîlnire a organizaţiilor ecologiste, cu experţii lor dl Lupu şi dl Leucov, primarul a încercat să susţină proiectul parcării subterane de la Teatrul Naţional, în vreme ce organizaţiile au respins proiectul şi au cerut referendum în această chestiune. Cert este că nu vor încerca să demareze lucrările pe un fond conflictual, aşa că avem nevoie să rămînem vigilenţi şi solidari – între noi şi cu oraşul nostru.
Articol postat de Liviu Antonesei