Paparuda (Păpăluga) este o veche divinitate locală din mitologia românească, probabil preromană, a ploii fertilizante, invocată de grupuri de femei pe timp de secetă și redusă cu timpul la o schemă de ritual.
Paparuda este denumirea cea mai răspândită a ritului magic de provocarea a ploii, practicat pe timp de secetă. Jocul este practicat în a treia joi după Rusalii; poate însă avea loc și în orice zi de vară, după o secetă prelungită. Este jucat de fete tinere, mai rar și de băieți, sub 14 ani.[youtube]http://www.youtube.com/watch?v=_f9XYWzY_Ns[/youtube]
Paparuda invocă onomatopeic ploaia prin dans, prin bătăi din palme, prin plesnetul degetelor, prin răpăitul tobelor improvizate din tigăi, dar mai ales prin ritmul si conținutul textului magic:
“Paparudă, rudă/ vino de te udă/ ca să cadă ploile/ cu gălețile,/ paparudele/ să dea porumburile/ cât gardurile”
Nuditatea Paparudei e menită sa evoce puritatea genuină a naturii însuflețite, gata de a fi fecundată (Glia de către Cer, prin mijlocirea spermei cerești – ploaia). Mircea Eliade explică nuditatea paparudelor recurgând la omologarea actului agricol cu cel sexual, omologare bine-cunoscută în istoria religiilor.
